Grecia: 18 ani de iubire, descoperire și sens. Momentul când m-am îndrăgostit.

În curând se împlinesc 18 ani de când am ajuns prima oară în Grecia.

O altă viață. Eram altcineva. Eram cu altcineva. Nici nu știam ce să-mi doresc de la viață.

Era anul 2008. Nu știam literele, nu înțelegeam limba, iar frica mea cea mai mare era… să nu mă pierd. Am plecat spre Atena ca să o vizitez pe mama, care lucra acolo din 2004. Am condus fără oprire până la ea. I-am cerut noaptea, la ora 2, să iasă pe stradă și să verifice plăcuțele cu numele străzilor — pentru că nu știa exact cum să ne scrie adresa.

Când am ajuns, a fost bucurie pură. Dor pur. Ce moment!

Prokopos Lagoon. The day I fell in love with Greece!

Atunci, Grecia a intrat în viața mea. La început ca o simplă călătorie. Apoi ca o revelație. Și astăzi… ca o alegere de viață.

În 2009 am și locuit câteva luni în Atena. Tatăl lui David, cu care am fost împreună 12 ani, era pe atunci doctorand și entomolog — un om pasionat de natură, știință și explorare. Alături de el am străbătut Europa și Grecia în lung și-n lat, mereu cu buget mic, ghidați de instinct și de hărți de hârtie. Dormeam în mașină, descopeream locuri sălbatice și făceam fotografii oriunde simțeam ceva.

Așa am ajuns, într-o noapte, în locul numit Kalogria, în zona Achaia. Obosiți, am parcat undeva, fără să știu exact unde suntem. În zare, la lumina farurilor, doar luciul unei ape, în rest o beznă totală.

Iar dimineața… dimineața m-a trezit ceva mai profund decât orice zgomot:

o liniște care m-a făcut să mă opresc din alergarea vieții.

Laguna Prokopos.

Și pinii umbrelă — acei arbori delicat sculptați, cu siluete de poveste, care păreau că îmi veghează somnul.

Îi priveam reflectați în apă, unduind în zare, și parcă îmi șopteau mesaje vechi de mii de ani.

Mesaje de dor, de chemare, de regăsire.

Pentru prima oară, fără să fi știut încă, am simțit că sufletul meu are rădăcini. A fost momentul meu de UAU. Nu pot descrie complet, dar și acum simt fiorul pe șira spinării, și toată pielea electrizată.

Mama mereu mă tachinează că nu mi le-am găsit.

Că am schimbat atâtea case, atâtea locuri.

Dar eu știu: rădăcinile mele nu sunt într-o construcție, ci într-un sentiment.

Și sentimentul acela… e acolo, în Grecia.

Rio-Antirrio Bridge, over the Gulf of Corinth. One of my favourite places in the World.

Mereu am fost atrasă de acea zonă. Am simțit liniștea, rădăcinile, chemarea, dar care parcă s-a ascuns de mine, așteptând momentul potrivit.

Viața a mers mai departe. Drumurile noastre s-au separat — dar cu recunoștință.

Pentru că tatăl lui David a fost omul alături de care am început aceste descoperiri. Nu a fost o greșeală. Nu a fost „ce nu trebuia”. A fost exact ce a trebuit ca să pot vedea lumea, să învăț, să cresc, să devin. Nu știu dacă aș fi avut curajul să fac toate astea singură.

Dar viața are ciclurile ei. Și fiecare etapă are nevoie de oamenii ei.

Din 2022, Grecia a revenit în viața mea, după o pauză de 3 ani. Cu alți ochi. Cu alt suflet.

Alături de un alt om — partenerul meu actual — un om cu o sensibilitate profundă, cu dansurile și muzica Greciei în sânge, fără ca el să fi știut. Împreună am descoperit o altă Grecie.

Mi-am dorit tare, să-i arăt toate locurile pe care le iubesc, și am făcut mii de km de fiecare dată ca să i le arăt, și împreună am descoperit multe noi.

În cele 9 ture făcute în Grecia, în ultimii 3 ani, am înțeles amândoi că Grecia nu este doar o destinație în care revii.

Este un loc în care vrei să rămâi.

Să trăiești altfel. Să respiri altfel. Să construiești cu sens.

Acolo, amândoi am simțit: „Aici e acasă.”

Și acum… facem acest vis, o realitate.

I have photographed "HOME" long before I knew it.

Iar David — copilul meu iubitor de apă și valuri — care la 6 luni simțea marea pentru prima dată, a ajuns ca, la mai puțin de 12 ani, să aibă deja 11 vizite în Grecia.

Pentru el, Grecia nu e o vacanță. E parte din copilăria lui.

Știu că unii ați fost surprinși de alegerea noastră.

Dar vă spun cu toată sinceritatea:

Grecia nu e o fugă.

Nu e o decizie de moment.

Grecia a crescut cu mine.

M-a așteptat să o înțeleg.

Și ne așteaptă, cu răbdare,

să o numim „acasă”.

Nu știu cine mai citește până la capăt poveștile mele.

Poate că scriu mai mult pentru mine, poate că pentru suflete care caută răspunsuri asemănătoare.

Dar dacă ai ajuns până aici… îți mulțumesc.

Și sper că, într-un fel tăcut sau profund, ai simțit și tu chemarea unui loc, a unei lumi, a unui „acasă” care nu ține de pereți, ci de sens.

Dacă da… lasă-mi un semn. Un gând. O poveste a ta.

Poate că împreună, ne amintim cum se construiesc rădăcinile.

#GreciaÎnSuflet #GreciaNoastră #OramaOikos #ViațăCuSens #MutareÎnGrecia #AcasăÎnAltLoc #CălătoriiCuSens #ViitorÎnGrecia #JurnalDeTranziție #GreeceIsHome #RootsAndWings #OameniȘiEtape