top of page
  • Facebook Page
  • Facebook Profile
  • Instagram
  • Whatsapp

Prima vizualizare la casă – emoții cât pentru un an!


Garden with a wooden children house
Am acordat atenție când am amenajat grădina, cu toate că nu am copii mici!

Ieri am avut prima vizualizare la casă!

M-am emoționat de parcă… nici nu știu cu ce să compar.


Apelul neașteptat


Apelul a venit complet neașteptat, pentru că mintea mea era ancorată într-o conversație legată de vânzarea unuia dintre obiective.


Casa e postată de o lună și jumătate, dar fiind perioada vacanțelor și a începutului de școală, eram convinsă că abia pe final de septembrie începe să se mai dezmeticească lumea.


Și totuși, apelul m-a luat prin surprindere, cu toate că eu sunt pregătită.

Când domnul a întrebat dacă poate fi văzută… deși casa era curată, copila din mine, crescută să creadă că „vine inspecția sanitară” la fiecare om străin ce îmi calcă pragul, a zis doar:

„Dați-mi vă rog 2 ore să fac curat!” 🤣


Open space kitchen
Bucătăria, loc preferat!

Operațiunea „Casă Impecabilă”


Băi, oameni buni… în alea 2 ore l-am terorizat și pe David, și pe Jack.


Am întors totul cu susul în jos, apoi pus la loc, re-aspirat a doua oară (cu toate că robotul aspirase de dimineață), spălat ambele băi (din nou!), verificat toate colțurile să nu fie păianjeni, șters de praf, verificat grădina, strâns jucăriile lui Jack (care nu a apreciat deloc și m-a certat după vizită, când furios s-a dus și le-a scotocit de unde le pusesem).


Și multe altele!

Deci, puteți doar să vă imaginați… Și David și Jack stăteau drepți după ordine, ca la armată!


Oaspeții surpriză


Cum eu atrag oameni faini, la ora stabilită ajunge familia care dorea să vadă casa.


Normal, cu coada ochiului văd un scăunel de mașină… cu o scumpete de 2 ani și ceva, blonduță, delicată, preluată de la creșă, lipită de tăticul ei de parcă nu îl văzuse de o veșnicie.

Iar mami… cu o burticuță din care cât de curând urmează să iasă un băiețel.


Cum era să fie altfel? Tot copiii trag la mine!

The back terrace for quiet coffee mornings
Locul nostru liniștit pentru dimineți fără grabă!

Gândindu-mă că am aranjat spațiul ăsta cu copiii în minte, eram bucuroasă ca un copil mic.

Iar eu, când sunt emoționată, vorbesc mult.


Amintiri și emoții


Acest cuplu mi-a amintit de prima mea experiență cu Anca Foltea și șugubățul ei de George, care între timp a devenit o amiciție tare frumoasă.


După prima ședință foto cu ei, pe când locuiam la Stânca/Comarna, în care Anca avea cele mai delicate săndăluțe cu pietricele (și eu i-am dus pe câmp!), nu au zis mare lucru atunci.

Nu știam dacă le-a plăcut sau nu ședința – și nici nu am aflat decât după vreo 2-3 ani, când au revenit la mine cu al doilea copilaș, apoi cu al treilea, iar acum ne vedem în fiecare an (nu doar pentru ședințe), cu toate că ei s-au mutat din Iași.


Așa și ieri… poker face. Dar sub liniștea, bunul simț și timiditatea lor, cum am perceput-o eu, știu sigur că sunt oameni deosebiți.


Nu au pus întrebări, iar eu – cea care analizează și reanalizează totul – bineînțeles că am stat să mă gândesc dacă am vorbit prea mult, dacă am dat toate informațiile, sau cum ar fi trebuit să fiu.


Care sunt prioritățile voastre?


Anunțul e foarte complet ca descriere, dar totuși sunt curioasă:

Care sunt prioritățile voastre când achiziționați un imobil?


Eu, crescută la țară, cu munca câmpului, prefer grădinile mici, ușor de întreținut – mai ales în era asta a vitezei, în care ești mereu pe fugă și nu ai timp de multe lucruri.


  • Cei care locuiesc la bloc, poate vor curte mare sau casă single.

  • Eu prefer un spațiu funcțional și aerisit, cu costuri mici de întreținere.

  • Alții poate vor mult mobilier și în trend.

  • Eu prefer liniștea, dar aproape de toate facilitățile.

  • Alții poate vor în centru.

Cu toată explozia de estetică a noilor clădiri create de dezvoltatori în ultimii ani, casa mea – care are doar 4 ani – poate pare prea simplistă.


Și totuși, când te poți declara satisfăcut să te bucuri de viață și nu doar să ții pasul cu trendurile?

Cred că dacă alergi mereu după „nou”, nu mai termini niciodată.


Detalii pe care nu le vezi în anunț


Un lucru de care majoritatea nu sunt conștienți: clădirile luminate frumos noaptea atrag toate insectele posibile.


Asta am învățat de la tatăl lui David (doctor în Entomologie), și de aceea am ales să nu pun lumini pe ziduri.

Când vrei să intri și să ieși pe ușă noaptea, ești atacat 🤣. Și totuși, atrage privirea!


O casă așezată sau una nouă?


Voi ce preferați?

O casă „așezată”, care a avut timp să se usuce și să arate că nu ascunde nimic, sau una terminată în timp record?

Sau poate una „la roșu”, la care mai aștepți și mai investești până o termini pe gustul tău?


Noi, când am zis că punem casa la vânzare, am fost sfătuiți să nu dăm cu var (chiar dacă varul este achiziționat), pentru că oricum cei care cumpără vor dori să o personalizeze.

Pe de altă parte, e bine – așa se vede că pereții sunt uscați, fără crăpături ascunse.


La casă, oricum trebuie să fii conștient că este mereu ceva de trebăluit, reparat, întreținut.


Concluzie


Am pus toată energia mea în vizita de ieri. Eram consumată după, dar când gândurile s-au așezat peste noapte și stăteam cu ochii în tavan la 1 dimineața, indiferent dacă familia aceasta va fi interesată de casă sau nu, mă bucur că prima vizualizare a fost cu OAMENI.


Chiar dacă avem prieteni comuni pe Facebook și ne-am intersectat în trafic (memoria mea vizuală e bună!), le doresc succes să găsească ce au nevoie.


Eu am rămas recunoscătoare și gânditoare, și cu o liniște frumoasă.


Comentarii

Evaluat(ă) cu 0 din 5 stele.
Încă nu există evaluări

Adaugă o evaluare

© 2024  Copyright pentru text cât și toate imaginile de către Orama Oikos H.O.M.E.S.

Nu copiați/ salvați fără aprobarea noastră! Apreciem un like sau o partajare!

bottom of page